10 clisee despre nasterea / cresterea / educatia copilului

Cand l-am nascut pe David nu am simtit nevoia unei bunici care sa vina sa stea cu noi. Eram atat de dornici, de incantati ca suntem parinti, incat am vrut sa traim aceasta experienta, atat de personala doar noi. Mica noastra lume de trei (la acel moment aveam si un catel) se marise la 4 si voiam sa traim din plin acele emotii, doar noi.

Pe de alta parte, pe parcursul sarcinii avusesem destule discutii care m-au convins ca modul in care inteleg eu maternitatea este mult diferit de cel al parintilor sau bunicilor. Nu mai bun sau mai rau, neaparat, pur si simplu diferit. Aveam deja o lista intreaga de subiecte cu potential incediar pe care am vrut neaparat sa le evit, pentru a nu strica armonia in casa.

Treptat, lista s-a dezvoltat, pe masura ce discutiile legate de copil au aparut, inevitabil, la reuniuni. Iata cum arata ea acum,  va regasiti? 🙂

1. Cum sa nasti prin cezariana? Nu se poate asa ceva, femeile nasc normal de cand lumea!

La cezariana apelezi in doua situatii. Prima tine de propria situatie medicala. Stim foarte bine ca, uneori, nasterea normala poate genera probleme si atunci chiar medicii recomanda cezariana.

In multe situatii insa, mama decide ca vrea prin cezariana, de cele mai multe ori pentru ca ii este teama de nasterea naturala. Nasterea este lucrul cel mai natural din lume. Pe de alta parte, este si una dintre acele experiente de care iti este teama, mai ales daca e primul copil. Ti-e teama de durere, ti-e teama sa nu pateasca copilul ceva, ti-e teama pentru ca este un eveniment atat de important pentru tine. Oricum ar fi, este o experienta prin care trece mama si ea, numai ea, are dreptul sa decida cum vrea sa nasca.

Da, femeile nasc natural de la inceputurile acestei specii. Pentru ca nu au avut de ales, nu-i asa? Dar acum exista o alternativa, care pentru unele mamici este mai simpla si mai linistitoare. Nu pune in pericol sanatatea ei sau a copilului si atunci care este problema? Nu am reusit niciodata sa inteleg!

Da, se spune ca alta este legatura cu copilul, ca vine laptele mai repede, ca e mai bine pentru corp. Si cred ca este adevarat. Cred ca la nasterea naturala, corpul intelege mai repede ca sarcina s-a terminat si se declanseaza mai usor niste procese interne. Insa nu am cunoscut, inca, mama care sa nu fi stabilit o legatura cu copilul ei sau care sa nu isi fi revenit dupa nastere doar pentru ca a ales cezariana. Eu am ales sa nasc natural pentru ca mi-a fost mai frica de durerile de dupa cezariana decat de durerile din timpul nasterii.

Dincolo de experienta intregii familii, nasterea tine de noi. Noi suntem acolo, noi trecem prin asta, noi ne traim spaimele si noi trebuie sa decidem cum vrem sa nastem!

2. Copilul trebuie infasat strans de la nastere. Altfel va avea picioarele strambe!

As fi inteles, poate, daca bebelusii ar fi fost niste fiinte inerte care timp de 3 luni de la nastere nu se misca! Stim insa ca ei sunt activi din primele secunde. Dau din maini si din picioare, asa cum pot ei. De ce sa ii infasam? Oare noua ne-ar placea daca am vrea sa ne miscam si nu am putea?

Mi se pare o aberatie conceptia potrivit careia, daca nu il tii strans legat, o sa aiba picioarele strambe. Cred ca doar un doctor poate sa observe o problema potentiala in acest sens si sa dea recomandarile necesare. Altfel, eu zic sa lasam copiii sa se miste cat vor pentru ca este natural si ii ajuta sa se dezvolte frumos.

3. Nu am avut de la inceput lapte si nu am putut sa alaptez!

Am auzit asta de la multe mamici. Nu cred ca este o tragedie daca ii dai formula de la inceput. Cred insa ca laptele natural este mai benefic in primele luni de viata.

Si mai cred ca lipsa completa a laptelui are o cauza de ordin medical si este mai rar intalnita. Ce se intampla, de fapt, este ca o proaspata mamica nu are un sprijin adecvat in a incepe alaptarea. Nu stii cum se face, ce trebuie sa faci, iti e teama de mastita, e usor sa crezi ca daca nu ai lapte de la prima incercare inseamna ca nu ai deloc. Este stresant cand vezi ca nu scoti decat 2 picaturi.

In realitate, in spital, ar trebui mai mult sprijin, mai multe explicatii si mai multa atentie pentru proaspetele mamici. Pentru ca femeile de acolo sunt cele mai in masura sa te ajute. Daca nimeresti un personal complet dezinteresat si nici in familie / prieteni nu ai pe cineva apropiat care sa te invete atunci da, sunt sanse mari sa te trezesti cu mastita si sa nu mai alaptezi deloc.

Repet, nu cred ca hranirea cu formula este o drama. Cred insa ca e mai bine sa alaptezi macar cateva luni. Si, in 90% din cazuri, cred ca lipsa laptelui se datoreaza lipsei de experienta si de ajutor de la cineva care stie.

4. Nu deschide fereastra ca raceste!

Nu am putut niciodata sa inteleg spaima multora ca o sa raceasca copilul daca sta intr-o camera cu fereastra deschisa. Chiar daca vorbim de temperaturi de 40 de grade. Da, este o problema daca il pui intr-o zona in care simti curentii de aer. Dar daca este imbracat adecvat si ferit de curent, aerul proaspat nu poate decat sa ii faca bine. Fie ca afara e iarna sau vara.

5. Copilul trebuie crescut de bunici!

L-am lasat pe David la bunici de 3 ori. O data cand avea aproape doi ani, am plecat intr-un concediu in afara tarii. A doua oara la Paste cand noi aveam serviciu iar el avea pauza la gradinita. A treia oara in vara, din aceleasi motive.

Este bine sa il lasi la bunici, iar daca ai bunici la tara, este cu atat mai distractiv pentru el. Copilul este rasfatat si mai vede / traieste si altceva. Parintii iau si ei o mica pauza de la rutina.

Una este vacanta, alta este cresterea. Noi toti am crescut mai mult la bunici. Mama a avut 4 luni concediu pentru mine, deci nu a avut de ales. Alti parinti nu au de ales, din cauza muncii si ii lasa la bunici chiar daca asta inseamna sa stea pe drumuri in fiecare weekend si sa isi vada copilul mai rar.

Ma enerveaza insa cand aud ca e normal ca un copil sa fie crescut de bunici. Nu este normal deloc. Normal este ca parintele sa decida. Daca nu are de ales, asta e, e fericit daca are bunici care sa aiba grija de cel mic.

Daca, insa, are de ales, atunci e fix decizia lui: il poate lasa la bunici chiar daca il vede mai rar, ii poate angaja o bona sau il poate da de mic la o gradinita, daca isi permite si daca prefera sa il vada in fiecare zi.

Noi am ales ultima varianta. Pentru ca, din fericire, ne-am permis. Cu un efort, dar ne-am permis. Si pentru ca ni se pare normal ca David sa creasca cu noi. Sa invatam impreuna, sa comunicam, sa facem lucruri impreuna, sa traim ca o familie, cu bune si rele. Daca nu am fi putut, nu am fi avut de ales decat sa il lasam la bunici.

Copilul nu creste la bunici pentru ca trebuie. Ci pentru ca parintele decide asta, pe baza propriilor motive. Tot ce poate face bunicul este sa accepte sa isi creasca nepotul.

6. Pe vremea mea nu erau atatea lucruri si am crescut foarte bine si fara ele!

Corect! Cand era bunica fata nu exista nici masina de spalat, nici aspirator. Si s-a descurcat foarte bine si cu ligheanul sau matura. Asta nu inseamna ca i-a fost usor sau ca i-a placut. Sau ca noi nu ar trebui sa folosim diverse inventii pentru a avea o viata mai usoara si mai mult timp pentru noi.

Similar si pentru copii. Sunt mult mai multe lucruri acum pentru ei. Foarte bine ca sunt. Au mai multe tipuri de jucarii, acces la informatie, oportunitati sa faca mai multe lucruri. Se dezvolta in alt ritm si isi construiesc un alt mod de a gandi. Nu vad care e problema.

Intre a trai la nivelul din trecut si a profita de ce imi ofera prezentul / viitor, optez oricand pentru a doua varianta!

7. Are prea multe jucarii! Nici nu o sa isi mai aduca aminte de ele!

Si ce daca? Scopul jucariilor nu este sa ii ramana in memorie, ci sa il distreze / educe acum. Vreau ca David sa simta ca are o copilarie frumoasa. Atat cat pot, ma voi asigura ca va continua sa aiba jucarii. Cat mai multe, mai diverse. Unele le vom dona pentru alti copii, deja o facem, altele le vom darui, o parte vor fi pastrate pentru numarul 2.

Nu vreau ca David sa isi aminteasca musai jucariile, ci vreau sa isi aminteasca de o copilarie minunata. Si cred ca asta este strans legata de jucarii, de jocuri, de ce face in fiecare zi, de cum comunica cu noi, de ce prieteni are, de cum isi petrece el acesti ani.

8. Da-i una la fund si o sa vezi cum ii trece!

Nu sunt de acord cu aceasta practica din doua motive:

  • Invata copilul sa ii fie frica de parinte, ceea ce este absurd. Parintele este singurul om care va face orice pentru copil, care il va ajuta orice ar fi si care ar renunta la orice pentru a-l ajuta. Daca ii este frica de mine, atunci cand va face prostii (si le va face), va cauta solutii in alta parte, nu va veni sa imi cearca ajutorul, de teama. Si atunci, cum as putea eu sa imi ajut copilul daca nu voi sti ca are probleme decat cand va fi, probabil, foarte sau prea tarziu?
  • Nu cred ca un om are dreptul sa loveasca un alt om. Sa iti lovesti copilul inseamna sa ii incalci drepturile si sa il umilesti. Sa profiti ca e mic si dependent de tine. Si asa l-am si crescut.

Exista alte solutii sa te intelegi cu un copil. Comunicand cu el, vei afla cum poti sa il faci sa inteleaga unele lucruri, fara sa lovesti sau sa tipi. Si mai trebuie sa intelegi ca este un copil si ii este mult mai greu sa isi controleze emotiile. Tu trebuie sa fii adultul, nu el si, cu siguranta, trebuie ca tu sa ai rabdare pentru ca el sa invete sa aiba, la randul lui!

9. Invata-l sa dea jucaria pe care i-o cere un alt copil!

Cred ca este bine sa invatam copiii sa imparta. In acest mod, ii invatam sa fie generosi, sa ajute, sa cultive relatii de prietenie, sa nu fie egoisti.

Pe de alta parte, fiecare om are propriile sale lucruri pe care decide daca le da, arunca, utilizeaza, imprumuta etc. La fel si copiii. Au jucariile lor. La ei ar trebui sa fie decizia daca dau sau nu o masinuta unui alt copil. Ok, din cand in cand, poti sa il ajuti cu un indemn. Sau poti sa ii explici ca prietenii mai si impart sau ca e frumos sa dai o jucarie unui copil care are mai putin.

Dar trebuie sa stie ca jucariile sunt ale lor si ca decizia este a lor. Ce am constatat este ca multi copii sunt destul de generosi, exceptand fazele normale ale copilariei cand nu vor sa imparta nimic. De cele mai multe ori, David da jucaria unui copil, daca i-o cere. Conteaza cum i-o cere si care este comunicarea intre ei.

10. Asta este treaba pentru oameni mari!

Cat am fost acasa la ai mei, am dat peste multe discutii misterioase in care nu eram acceptata, pe motiv ca sunt copil. Iar la o intrebare nevinovata gen “De ce” mi se explica ca sunt lucruri de oameni mari, nu sunt de mine. Cred ca certurile si problemele grave pot fi tinute departe de copil sau prezentate intr-un mod adaptat. Copilul insa este parte din familie si cred ca este mai bine pentru el sa i se prezinte diverse lucruri precum bugetul disponibil, necesitatea de a merge undeva sau de a face ceva, uneori chiar lucruri care sunt stresante pentru parinti.

Ii explici intr-un mod optimist si mai relaxat, insa copilul stie daca esti stresat sau suparat. Si e mai bine sa ii explici usor cam despre ce e vorba si sa il asiguri ca se rezolva, decat sa il expediezi. Pentru ca, aproape intotdeauna, isi va imagina ca a gresit el cu ceva. Iar asta il va stresa si pe el si ii va diminua increderea si stima de sine.

Advertisements

Spune-ne parerea ta!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s